Parcul Natural Bucegi, 13 august 2015
Pârtiile sunt oficial închise, iar prietenii încep deja să-mi povestească despre planurile lor de vară. Accept că vine vara. Doar că, în timp ce ei își pregătesc echipamentul pentru lunile calde, eu îl pregătesc pe al meu pentru încă puțin snowboard. Placa, casca, mănușile, o pereche de rezervă și apă. La ele se adaugă două lucruri care, de acum înainte, devin esențiale: rucsacul și lopata. Este început de aprilie. În lunile următoare, prietenii de la telecabină aveau să mă vadă urcând cu placa, uneori împreună cu Adriano, până aproape de sfârșitul lui iulie.
Transportul este simplu: Bușteni–Babele cu telecabina. De acolo, totul se face pe jos. Drumul până la kicker. Urcările. Întoarcerea. La început este încă multă zăpadă, așa că pentru primul kicker aleg o vale din apropierea Cabanei Caraiman. Dimineața este senină. Cobor aproximativ zece minute pe vale, găsesc locul și încep să construiesc. Entuziasmat. Poate puțin prea entuziasmat. Sap, mut zăpadă și lucrez la landing până când îmi dau seama de o mică problemă: am ales un loc mult prea departe. Dacă termin tot ce mi-am propus, nu-mi mai rămâne suficient timp să mă și dau. La întoarcere fac aproape o oră. Fiecare pas înseamnă să-mi scot piciorul din zăpada apoasă în care mă afund până la brâu. În zilele următoare învăț să merg altfel. Ușor. Cu grijă. Aproape ca o pisică. O dată reușesc să-l conving și pe Adriano să vină cu mine. După experiența asta, nu-l mai prind până nu schimb spotul. :))
Gata cu excesul de zel. Următorul loc este la exact cinci minute de stație. Mult mai bine. Construiesc o linie cu două kickere și suficiente variante încât fiecare tură să poată fi abordată puțin diferit. Dintre toate, acesta este spotul care rezistă cel mai mult. Pot să chem și prieteni fără să-i aud întrebând cât mai avem de mers. Zi după zi însă, kickerele devin tot mai mici. Zăpada se retrage. Până când, la al doilea kicker, apare dintr-odată iarba. Mesajul este destul de clar. Trebuie să ne mutăm din nou.
Pe măsură ce zăpada dispare, dispar și o parte dintre posibilități. Trick-urile devin mai puține. Dar încep să înțeleg că nu trebuie să forțez fiecare zi ca să obțin cât mai mult din ea. Excesul de zel are un preț. Poți să muncești atât de mult la un kicker încât, când vine momentul să te dai, să nu mai ai energie. Sau poți încerca trick-uri din ce în ce mai mari pe un landing din ce în ce mai mic, până când inevitabil ceva nu mai funcționează. Niciuna dintre variante nu mă interesează prea mult. Așa că aleg altceva. Mai puține trick-uri. Mai mult control. Mai mult flow. Mă concentrez pe stil. Zăpada poate să dispară. Nu trebuie să dispară și snowboardul odată cu ea.
