Parcul Natural Bucegi, 13 august ’15
Pârtiile sunt închise oficial, iar prietenii imi povestesc planurile lor de vara. Accept venirea ei, iar în timp ce zambesc imi configurez echipamentul pentru vara. Lopata si rucsacul sunt efectele de baza, pe langa placa, manusi, manusi de rezerva, casca si apa. Este inceput de aprilie, iar prietenii de la telecabina ma vor vedea cu placa impreuna cu Adriano pana spre final de iulie.
Transportul inseama Busteni – Babele cu telecabina, apoi totul se petrece pe jos. Mersul pana la kicker plus urcarile. Fiind zapada mai multa, primul kicker am ales sa il fac pe o vale in apropiere de cabana Caraiman. Era dimineata si senin. Am coborat in jur de 10 minute pe vale, apoi am inceput sa construiesc entuziasmat cu exces de zel. Mi-am dat seama apoi ca locatia era prea departe si daca termin landingul nu voi apuca sa sar. La intoarcere am facut o ora. Fiecare pas insemna sa scot piciorul intrat pana la brau in zapada apoasa. In zilele urmatoare am invatat sa merg ca si pisica, iar o data l-am convins si pe Adriano sa vina. Apoi nu l-am mai prins pana nu am schimbat locatia.
Gata cu excesul de zel. Urmatoarea locatie se afla la fix 5 minute de statie. O linie cu doua kickere, cu posibilitati de abordat in functie de imaginatie. A fost spotul ce a tinut cel mai mult, unde am putut invita prieteni fara sa se planga cum ca ar merge prea mult. Kickerele se micsorau pe zi ce treacea,iar la al doilea a aparut din senin iarba. Venise vremea sa ne mutam.
Trickurile sunt limitate. Este important sa incerc sa pastrez o balanta. Excesul de zel te poate rani fizic sau psihic. Ori muncesti prea mult si cand vine vorba sa sari esti lesinat, ori incerci elicoptere cu aterizare in plat, unde devine o chestiune de timp pana poti si in acest caz, lesina. Cu aceste doua optiuni aleg sa ma concentrez pe stil.
The snow and the mountains have become our landscape, our real world.