ÎNCARCĂ

VIOREL CORBU

Cabana Caraiman

Senin si sambata dimineata. Imi fac o cafea buna si ies sa o savurez in poiana. Am de lucru si nicio sansa sa merg in plimbari. Ma uit la munte. Culorile copacilor si contrastul cerului par ireale. Full HD. Imi vine o idee. As putea urca totusi cu ultima cabina, merg la cruce apoi raman la cabana Caraiman. De acolo ma pot bucura de o priveliste pe gustul meu, asa ca ma grabesc sa incep lucrul. 16:00, Turn OFF computer, fac un dus, pregatesc rucsacul, mananc si plec grabit spre cabina. Mici cumparaturi apoi vad cum se incuie usa la statie.

Planul B spune sa urc pe Jepii Mici. Nu stau pe ganduri, pornesc Runtastic si odata cu el si eu. Era senin, vant, ora 17 si se lasa usor intunericul. Nici nu intru bine in padure ca imi scot geaca. First layerul era suficient. In timp ce urc ma gandesc daca era totusi o idee buna ce fac. Aproape se intunecase. Ma concentrez doar la poteca cu mers vioi. Aud pasi in spate. Ma opresc. Se opresc si ei. Probabil mi s-a parut. Pornesc, iar la scurt timp aud cum se apropie. Era ceva clar. Ezit sa ma uit. Sa mor oare asa repede? Abia eram in dreptul vaii Spumoasa. Nici macar la jumatea traseului in bezna. Aud inima cum bate. Ma uit si vad o vulpe cum se uita la mine, imi trece pe langa picioare apoi face dreapta in vale. Multumesc! Pornesc imediat concentrat pe poteca. Se intunecase complet credeam si vad suficient. Ma opresc la primul traverseu al apei. Beau si dau jos first layerul. Nu simteam frig nici obseala. Linistea m-a scos din realitate si nu realizam unde sunt. Simteam cum circula sangele, auzeam cum imi bate inima si respir. Cunoasterea traseului il vad ca pe un dezavantaj. Stiam exact cat de mult mai am de mers si daca ma intorc ar fi mai periculos. Intru in padure unde era si mai intuneric. Parca intru intr-un joc. Cunoasterea traseului era acum un avantaj. Vizualizez si ma bazez pe simturi atunci cand calc. Ajung sa traversez din noua apa. Stiu ca sunt la jumatate. Vreau sa fac o pauza dar linistea ma ingrozeste. Ajung la o urcare cu lanturi cobor din nou la apa si ma uit spre munte. Disparuse. Vad doar negru. Intru in padure cu pas rapid si multumit ca vad suficient. M-am adaptat la intuneric imi spun. Eram concentrat la traseu si nu puteam gandi drame pana cand vad doar negru. Mai sa fie. Chiar nu mai vad. Simt cum ma supraincalzesc, realizez ca sunt in mijocul padurii si ma opresc. E timpul sa aprind lanterna. La telefon clar. Din nou simt cum linistea si padurea ma ingrozesc asa ca pornesc. Merg relaxat cu lumina, iar mintea se relaxeaza si ea. Nu mai e ocupata cu traseul asa ca incep dramele. Decid sa le opresc si privesc la maxim un metru in fata. Accept unde sunt si ce s-ar putea intampla, ii multumesc lui Dumnezeu pentru viata si imi dau seama ca inima nu mai bate asa tare. Ma opresc sa traiesc. Sunt in prezent cum niciodata nu am fost. Respir. Pun telefonul jos si beau apa. Ma asez si luminez valea. Eram aproape sus. Inca eram ingrozit de liniste iar corpul nu era obosit. Vad cabana, ma apropii, apoi intru. Cristina ma priveste uimita dar si mai uimit sunt eu ca am ajuns. Sun index, cer un vin fiert si desfac o punga cu alune.

Ma imbrac, pun periuta de dinti in buzunar, o sticla cu vin si merg sa ma uit la stele. Nu simt niciun disconfort. Timpul disparuse iar linistea nu mai avea efect negativ si drame. Nu stiu cat am stat dar hotarasc sa ma spal si sa dorm. Raul era secat, m-am spalat doar pe dinti, meditez, apoi adorm.

Deschid ochii odihnit, ma imbrac si ies afara. In dreapta cabanei capre negre destul de aproape. Le pozez apoi merg sa vad rasaritul. E 6 si imi pun mainile la ceafa.

Strang in camera, mananc si incep sa cobor cu aparatul de gat. Poteca insorita imi aminteste de seara trecuta. Refuz sa ma gandesc la asta acum. Vad capre oriunde ma uit, iar linistea, in dimineata asta ma face sa zambesc. Ajung la apa, ma spal pe fata, beau si vad prima cabina. Era 8. Ajung in dreptul vaii Spumoasa dar de data asta intalnesc oameni. Scot telefonul si opresc Runtastic. Am ajuns index.

"The snow and the mountains have become our landscape, our real world." - Georges Simenon